În perioada 23-31 octombrie 2023, Salpitflor Green va executa tratamente fitosanitare – prin stropiri cu mijloace terestre – împotriva dăunătorilor (tratament de iarnă, etapa a II-a) la plantele, arborii și arbuștii din parcurile, grădinile publice și zonele verzi și de pe aliniamentele stradale din Pitești.
„Tratamentele se fac pentru combaterea formelor hibernante de dăunători, când temperaturile sunt cuprinse între 5°-10°C.
Pentru efectuarea tratamentului fitosanitar se vor folosi produsele Toil 0,5%, Alcupral 50 PU și Mospilan 20 SG”, informează Primăria.
Populaţia este rugată ca în timpul efectuării tratamentelor fitosanitare să protejeze rufele întinse în spaţiile deschise, să ţină geamurile închise și să nu blocheze accesul utilajelor care vor participa la acţiune, iar timp de două ore după stropiri să evite scoaterea animalelor de companie (câini şi pisici) în parcuri şi pe străzi.
Stropirile vor fi făcute între orele 08:00-14:30 după următorul program:
-23 octombrie – Parcul Trivale, bulevardul Libertății, strada Smeurei, cartierul Războieni, strada Nicolae Dobrin;
-24 octombrie – Parcul Tineretului, strada Gh. Doja, Calea Craiovei, strada Exercițiu;
-25 octombrie – Parcul Prundu, bulevardul Petrochimiștilor, bulevardul Frații Golești, cartierul Tudor Vladimirescu;
-26 octombrie – strada Gh. Șincai, Parcul Central, strada Târgu din Vale, pasajul Magnolia, Expo Parc, bulevardul Negru Vodă;
-27 octombrie – zona Centru, Calea București, zona Casa Cărții, bulevardul I.C. Brătianu;
-30 octombrie – zona Nord, Parcul Lumina, bulevardul 1 Decembrie 1918, bulevardul N. Bălcescu;
-31 octombrie – Parcul Lunca Argeșului și Parcul Ștrand.
În caz de timp nefavorabil (vânt puternic, precipitații), perioada pentru stropiri va fi prelungită cu numărul de zile improprii tratamentului.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.