Update, ora 16:00

Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.

Știrea inițială, ora 10:05

În ședința extraordinară în plen de astăzi a Consiliului Local Pitești va fi supus aprobării un proiect de hotărâre referitor la construirea unui nou bazin de înot. Mai exact, consilierii vor vota predarea către Compania Națională de Investiții (CNI) a amplasamentului pe care va fi amenajat bazinul.

Viitorul nou bazin – didactic și de agrement, destinat publicului larg – va fi amenajat pe un teren dezafectat de 7.142 de mp de la Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu”, de pe bulevardul Petrochimiștilor din cartierul Prundu, teren aflat în proprietatea municipalității.

Investiția va fi realizată cu bani de la Compania Națională de Investiții, din bugetul local al Piteștiului urmând să fie finanțate racordurile la utilități (curent electric, apă, canal, gaze). Click pe imagine pentru vizualizarea proiectului de hotărâre:

Termenele de execuție vor fi stabilite după desemnarea constructorului. (Foto: descriptiv)

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *