Prim-ministrul Florin Cîțu s-a vaccinat astăzi anti-COVID, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București.
La vaccinare, premierul a purtat un tricou cu mesajul #Împreună învingem pandemia.
Ieri, tot la Spitalul Militar Central, s-a vaccinat împotriva COVID-19 și președintele Klaus Iohannis (amănunte aici).
Amintim că pe 15 ianuarie 2021 în România a fost dat startul vaccinării anti-COVID pentru categoriile de persoane din etapa a II-a, care se va derula concomitent cu vaccinarea categoriilor din prima etapă. Conform Strategiei de vaccinare, din etapa a II-a fac parte populația cu grad de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale.