Cu ajutorul conducerii instituției, care a facilitat aducerea „in demo” a unei linii de laparoscopie 3D, la Spitalul Județean de Urgenţă (SJU) Pitești au fost realizate intervenții chirurgicale în trei dimensiuni, în premieră la SJU.

Din echipa de chirurgi care au efectuat intervențiile au făcut parte dr. Dan Olariu (foto – medic primar și coordonatorul Blocului Operator), dr. Daniel Bidivenciu (video) și dr. Adrian Nedelcu (medici specialiști). Anestezia a fost asigurată de medici cu experiență de la Secția ATI: dr. Luminița Galbenu și dr. Gheorghe Voican.

În timpul testării, au fost efectuate 5 intervenții cu grad de dificultate mediu (4 colecistectomii și o pelviperitonită). Perioada medie de spitalizare a fost de 3 zile, toți pacienții fiind externați fără complicații.

„Trecerea de la 2D la 3D poate fi definită prin profunzime, precizie, încredere și siguranță. Laparoscopia 3D îi oferă medicului chirurg posibilitatea să experimenteze o imagine a câmpului operator reală, permițând să se opereze în apropierea unor structuri vitale, cu ajutorul ochelarilor medicali 3D. Dincolo de spectaculozitate, imaginile 3D full HD dau un plus de siguranță actului operator, ceea ce, în final, este în beneficiul pacienților prin reducerea perioadei de recuperare a acestora.

Sperăm ca tehnologia de ultimă generație 3D să poată fi folosită, în curând, în permanență, în sălile Blocului Operator ale SJU Pitești”, transmite conducerea spitalului.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *