Cu puțin timp în urmă, prefectul județului Argeș, Radu Perianu, a comunicat: “Nu luați în seamă zvonurile: nicio unitate spitalicească din Argeș nu va fi transformată în una integral COVID. Este mesajul pe care l-am transmis managerilor de spitale din județ în videoconferință.

Astăzi am aflat zvonuri conform cărora unele unități urmau să trateze doar COVID. Atât eu, cât și conducerea Direcției de Sănătate Publică Argeș transmitem că sunt doar informații nereale și le atragem atenția celor care le împrăștie că vor crea panică.

La Spitalul Curtea de Argeș, în urma discuțiilor cu conducerea, urmează să existe paturi cu și fără prize de oxigen pentru pacienți pozitivi COVID. A apărut în spațiul public faptul că îi lăsăm de izbeliște pe cei cu afecțiuni oncologice, lucru neadevărat. Am cerut soluții pentru ca bolnavii să fie tratați tot în Curtea de Argeș, dar, în același timp, să îi ținem departe de zona în care vor fi tratați cei infectați cu SARS-CoV-2, ca să îi putem proteja.

La acest moment nu există riscul ca vreun spital din județ să rămână fără oxigen. Există și un stoc de antivirale, dar vă rog să aveți în vedere că nu vorbim pe termen lung, ci pe termen scurt. Nimeni nu poate sta liniștit. Situația este în continuare critică, așa că fac în continuare un apel la vaccinare și respectarea măsurilor de siguranță”.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *