Un piteștean de 44 de ani, polițist local la data faptelor care i se impută, a fost reținut pentru 24 de ore. Faptele le-ar fi comis luna trecută, pe 15 august, iar pe 21 august a fost dat afară din Poliția Locală Pitești.

IPJ Argeș informează: ”În ziua de 1 septembrie 2025, polițiștii de investigații criminale de la Secția 3 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș privind săvârșirea infracțiunilor de furt, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și au idetificat și reținut un bărbat.

Din cercetări s-a stabilit că în dimineața zilei de 15 august 2025, în jurul orei 08:00, o persoană, identificată în urma cercetărilor ca fiind un bărbat de 44 de ani din Pitești, ar fi sustras dintr-o plasă (n.r. – lăsată de un bărbat lângă o bancă de la un bloc) două telefoane mobile, un portofel cu documente, carduri și suma de 800 de lei.

De asemenea, ulterior însușirii acestor bunuri, cel în cauză ar fi efectuat operațiuni financiare cu un card bancar care se afla în portofelul sustras.

În ziua de 1 septembrie 2025, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 44 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 2 septembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a întregii activități infracționale”.

Fostul polițist local piteștean reținut de anchetatori ar fi Mihai Mugur Ciripan. (Foto: Arhivă – descriptiv)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *