Update, ora 13:50
”Astăzi, la sediul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 4 Ghimpaţi, s-a prezentat o femeie, care a sesizat faptul că un tânăr de 24 de ani din judeţul Argeş, chiriaş în apartamentul pe care aceasta îl deţine, nu răspunde la telefon. În temeiul sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au descoperit că tânărul în cauză s-ar fi împuşcat cu o armă în zona capului”, potrivit IPJ Giurgiu.
Știrea inițială, ora 13:14
Un tânăr polițist, în vârstă de 24 de ani, originar din județul Argeș, angajat al IPJ Giurgiu, a fost găsit împușcat în cap într-un apartament din municipiul Giurgiu în care locuia cu chirie. Autoritățile au fost alertate de proprietara locuinței.
Cel mai probabil, din motive încă necunoscute, tânărul polițist s-ar fi sinucis, cu pistolul din dotare.
A fost declanșată o anchetă, care va fi instrumentată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Polițistul ar fi lucrat la Secția de Poliție Rurală nr. 4 Ghimpați (comună din județul Giurgiu), conform unor surse.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.



