Update, 23 august 2024, ora 13:20
Podul peste pârâul Bascov de pe strada Depozitelor din Pitești a fost finalizat. Astăzi, 23 august 2024, a avut loc recepția.
Executat de Porr Construct și finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin programul de investiții „Anghel Saligny”, ”obiectivul a fost finalizat și dat în folosință cu 9 luni mai devreme decât era prevăzut în contractul de execuție”, informează Primăria Pitești.
Cu o deschidere de 40 de metri și o lungime totală de 56,80 de metri, podul este realizat din grinzi de beton prefabricat, având două benzi pentru circulația auto (7,8 metri pe sens) și trotuare. Conform standardului Eurocode (standard actual), durata sa de exploatare este de 100 de ani.
Știrea inițială, 14 noiembrie 2023, ora 12:00
Vor fi făcute lucrări de reabilitare a podului peste pârâul Bascov de pe strada Depozitelor din Pitești. Astăzi, 14 noiembrie 2023, municipalitatea a predat amplasamentul constructorului (Porr Construct).
„Este dintre cei mai serioși parteneri în lucrările de infrastructură rutieră din România. Au încheiat exemplar lucrarea la Autostrada Sibiu-Pitești pe tronsonul Sibiu-Boița și se ocupă în prezent și de Secțiunea 4 Tigveni-Curtea de Argeș”, afirmă primarul Cristian Gentea.
Modernizarea podului peste pârâul Bascov este finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin programul naţional „Anghel Saligny”. Investiția se ridică la aproape 7.837.000 de lei plus TVA (proiectare și execuție) și va fi finalizată în 2025 (Primăria Pitești nu precizează o dată mai exactă).
„Lucrările care se vor executa vor aduce obiectivul de investiții la parametri normali de exploatare, asigurând durata optimă de exploatare a podului și siguranță în trafic prin construirea unui pod nou”, potrivit Primăriei.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.
iuliu
16-11-2023, 10:56 la 10:56
Podul de la Cateasca cand este reparat?