Update, 2 iunie 2022, ora 15:10

Primăria așteaptă livrarea tuturor celor 40 de autobuze electrice, după care toate vor fi puse în circulație, de la 1 septembrie 2022, precizează pentru Pitești 24 Cristina Munteanu, purtător de cuvânt și consilier pe probleme de comunicare al primarului Cristian Gentea.

Reamintim că cele 40 de autobuze electrice vor circula pe rutele 2B, 3B, 7, 7B, 13 şi 13B.

Update, 2 iunie 2022, ora 14:35

Cu puțin timp în urmă, în curtea societății Publitrans, a fost recepționat primul autobuz electric pentru municipiul Pitești.

„Astăzi, 2 iunie 2022, Solaris Bus & Coach a livrat, conform graficului din contractul de furnizare, primul autobuz electric, împreună cu întreaga dotare tehnică, SDV-istica specifică, echipamentele IT, logistica pentru diagnoză, hardware și software.

În perioada imediat următoare va fi demarat procesul de instruire a specialiștilor utilizatori din cadrul Publitrans 2000 S.A. pentru activități de revizii, reparații, inspecții, lucrări caroserie, precum și procesul de instruire a conducătorilor auto”, informează Primăria Pitești. Vom reveni cu detalii.

Update, 1 iunie 2022, ora 20:20

Primul autobuz electric pentru municipiul Pitești va fi recepționat mâine, 2 iunie 2022, de la ora 14:00, la sediul societății Publitrans. Anunțul a fost făcut de Primărie, cu puțin timp în urmă.

Știrea inițială, 18 mai 2022, ora 09:00

În Pitești au ajuns și au fost recepționate 40 de stații de încărcare pentru autobuze electrice.

Potrivit Primăriei, la începutul lunii viitoare va fi adus în Pitești și primul autobuz electric, dintre cele 40. Autobuzele electrice vor circula pe rutele 2B, 3B, 7, 7B, 13 şi 13B.

Reamintim că Ministerul Dezvoltării achiziționează autobuze electrice, cu fonduri europene, pentru mai multe localități, printre care și Piteștiul. În ceea ce privește municipiul Pitești, contractul, în valoare de 100.408.000 de lei (fără TVA), include livrarea a 40 de autobuze electrice, a 11 stații de încărcare rapide și a 40 de stații de încărcare lentă.

Autobuzele electrice și stațiile de încărcare vor veni de la firma Solaris Bus & Coach, producătorul polonez de la care, în urmă cu câțiva ani, Publitrans Pitești a cumpărat mai multe autobuze Solaris Urbino alimentate cu combustibil de tip diesel. Produsul ofertat este Solaris Urbino Electric.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *