Circulație restricționată pe podul peste râul Argeș, în Pitești, în weekend.
Sâmbătă, 28 mai, și duminică, 29 mai, în intervalul orar 20:00-08:00, circulația pe podul peste râul Argeș va fi restricționată, fără întreruperea circulației.
Potrivit Primăriei Pitești, traficul rutier va fi restricționat ca urmare a unor lucrări de reparații la suprafața căilor de rulare și a unor intervenții la rosturile de dilatare.
„Lucrările se impun în vederea asigurării unui trafic corespunzător”, transmite Primăria. (Foto: descriptiv)



