Elevii de la unitățile de învățământ din Pitești înscriși în anul școlar 2021-2022 în clasa pregătitoare ar putea primi din partea municipalității câte un pachet de rechizite. Pachetul de rechizite școlare va conține următoarele (click pe imagine pentru vizualizare):
Consiliul Local Pitești va dezbate finanțarea programului, intitulat „Prima zi de școală – Primul ghiozdan”, în ședința sa ordinară în plen de joi, 26 august.
Potrivit proiectului de hotărâre care va fi supus dezbaterii și votului în Consiliul Local și inițiat de primarul Cristian Gentea, finanțarea va fi asigurată din bugetul local în limita sumei totale de 140.000 de lei (maximum 90 de lei/pachet/elev).