Update, 5 februarie 2024, ora 15:45

Pe 30 ianuarie 2024, Curtea de Apel Pitești s-a pronunțat definitiv în cazul educatoarei care în luna aprilie a anului 2022 a agresat trei copii de la Creșa nr. 6 Trivale. Educatoarea a fost condamnată la 2 ani și 7 luni cu suspendare. De asemenea, pentru o perioadă de 4 ani i-a fost interzis dreptul de a desfășura activități cu copiii din învățământul antepreșcolar, preșcolar și primar.

Ca urmare a hotărârii judecătorilor, Primăria Pitești o va concedia pe educatoare: „Pe data de 30.01.2024, Curtea de Apel Pitești s-a pronunțat definitiv în cazul educatoarei care, în luna aprilie a anului 2022, a agresat trei copii care frecventau Creșa nr. 6 Trivale.

La momentul respectiv, conducerea instituției s-a autosesizat pe cale administrativă și a anunțat organele competente, care au demarat cercetarea penală, în baza căreia a fost suspendat contractul de muncă al educatorului.

Conform hotărârii definitive a Curții de Apel, cadrul didactic a fost condamnat la 2,7 ani cu suspendare, pentru 4 ani fiindu-i interzis dreptul de a desfășura activități cu copiii din învățământul antepreșcolar, preșcolar și primar, plus alte obligații de probațiune.

La momentul comunicării oficiale a hotărârii de către Curtea de Apel Pitești către Creșa Pitești, în baza prevederilor legale, se va proceda la încetarea contractului de muncă al educatorului”.

Știrea inițială, 12 mai 2022, ora 15:20

Educatoarei de la Creșa nr. 6 din cartierul piteștean Trivale anchetate pentru purtare abuzivă față de copii i-a fost suspendat contractul de muncă. Măsura a fost luată de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești, care administrează creșa.

Departamentul de comunicare al Primăriei Pitești transmite: „Cu privire la cazul investigat de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 de Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești informează că a dispus suspendarea  contractului de muncă al salariatei anchetate.

Acest demers a fost decis ca urmare a Ordonanței 2250/P/2022, prin care s-a dispus, pentru persoana investigată, măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, inclusiv obligația de a nu exercita profesia de educator puericultor sau vreo altă activitate care presupune contactul direct și sistematic cu persoane minore.

Ca măsură de prevenție, personalul creșelor a fost instruit cu privire la anumite prevederi ale Codului Penal în legătură cu fapte precum lovirea sau alte violențe, rele tratamente aplicate minorului, purtare abuzivă, amenințare. Prin acest demers se dorește conștientizarea gravității acestor fapte, respectiv cunoașterea pedepselor prevăzute de lege pentru acestea.

Totodată, în perioada următoare, vor fi organizate întâlniri cu părinții copiilor din toate creșele, în cadrul cărora aceștia vor avea posibilitatea să expună diverse probleme întâlnite, la care instituția noastră să propună și să implementeze soluții ferme, într-un interval de timp corespunzător”.

Despre acest caz, amănunte AICI. (Foto: ilustrativ)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *