Un nou caz de șofat cu permis de conducere fals este instrumentat de polițiștii argeșeni. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere fără drept, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Subiect al dosarului este un individ în vârstă de 25 de ani din comuna Berevoești. Azi noapte, în jurul orei 02:30, bărbatul a fost oprit de polițiști în trafic în Pietroșani în timp ce conducea o autoutilitară.

La control, individul a prezentat un permis de conducere care, în aparență, părea emis de autoritățile din Cehia. Polițiștii au verificat în baza de date și au constatat că documentul nu există în realitate, nefiind în evidențele oficiale ale cehilor. De fapt, argeșeanul conducea pe drumurile publice fără să aibă permis auto.

La această oră, polițiștii anchetează cazul pentru a afla cum și de unde a făcut rost individul de permisul de conducere fals.

Potrivit legii, conducerea fără drept este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, falsul material în înscrisuri oficiale – cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, iar uzul de fals – cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Amintim că zilele trecute polițiștii argeșeni au făcut percheziții în orașul Mioveni și comuna Davidești într-un alt caz de permise falsificate (aici amănunte). (Foto: Arhivă – descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *