Vântul face probleme și în județul Argeș. Cu puțin timp în urmă, rafalele au desprins foi de tablă de pe acoperișul unui bloc din municipiul Câmpulung Muscel. Din fericire, nu sunt victime.
Incidentul a avut loc la blocul 21 de pe strada General C. Simionescu din cartierul Vișoi.
La fața locului acționează la această oră un echipaj de pompieri cu o autospecială de intervenție.
Aseară, o problemă similară a fost la un alt bloc din același cartier Vișoi, dar de pe strada C. Constantinescu. Tot din cauza vântului, o foaie de tablă s-a desprins de pe acoperiș. Pompierii au fixat înapoi foaia de tablă, împiedicând astfel desprinderea și a celorlalte foi de tablă de pe acoperișul blocului.
Partea de nord a județului Argeș se află și astăzi, 29 martie 2023, sub avertizare cod galben de vânt puternic. Potrivit meteorologilor, până la ora 21:00, temporar se vor semnala intensificări ale vântului, cu viteze de 55-60 de kilometri pe oră.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.