Noi percheziții au loc astăzi în județul Argeș în cadrul operațiunii ”Jupiter”. Perchezițiile se desfășoară în Pitești, Săpata, Băbana, Poiana Lacului și Ciomăgești. În cadrul aceleiași acțiuni, se desfășoară percheziții și în București.

6 percheziții domiciliare sunt desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, la locuințele a 6 bărbați, cu vârste între 27 și 54 de ani, și a unei femei, de 50 de ani, în Pitești, Săpata, Băbana, Poiana Lacului și București-Sectorul 3.

Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2021-aprilie 2022, persoanele cercetate ar fi derulat operațiuni comerciale constând în achiziții intracomunitare de autoturisme second hand, în regim normal de taxare, fără să înregistreze în evidențele contabile toate operațiunile economice aferente.

Alte 4 percheziții domiciliare au loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești într-un dosar penal referitor la săvârșirea infracțiunii de producerea, deținerea și comercializarea produselor accizabile (alcool) în afara antrepozitului fiscal, la locuințele a doi bărbați, de 48 și 52 de ani, din Ciomăgești.

Bărbații ar fi produs, deținut și comercializat produse accizabile (alcool și alte produse intermediare din alcool) fără a fi marcate corespunzător.

Ca urmare a tuturor acestor percheziții, 6 persoane urmează să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș pentru audieri.

Acțiunea beneficiază de sprijinul specialiștilor Serviciului Criminalistic, al luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale Argeș și al polițiștilor Direcției Generale a Poliției Municipiului București – Poliția Sectorului 3”, informează IPJ Argeș.

Amintim că zilele trecute, tot în cadrul operațiunii ”Jupiter”, au fost percheziții și în alte localități din județul Argeș – aici amănunte.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *