
Astăzi, în jurul orei 04:20, a fost sesizată prezența unui urs pe strada Henry Richard din municipiul Câmpulung. Tot azi dimineață, la ora 07:45, un alt urs a fost văzut pe strada Malului din comuna Mălureni.
Populația a fost avertizată prin mesaj RO-Alert, iar la fața locului au fost trimiși jandarmi și paramedici SMURD, pentru intervenție în caz de nevoie. Din fericire, nu au existat probleme, iar urșii au fugit în pădure.
”Pentru evitarea unor evenimente nedorite în cazul unor astfel de situații, venim în sprijinul populației cu un set de recomandări:
-evitați zona, rămâneți în locuințe;
-păstrați distanța față de animal, nu îl hrăniți și nu încercați să vă fotografiați cu acesta;
-fără să vă expuneți pericolului, protejați animalele din gospodărie”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. (Foto: Arhivă – descriptiv)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.