Narcis Mircescu, senator USR de Argeș, critică vehement respingerea de către CCR a legii de reformare a pensiilor nesimțite ale magistraților. Mircescu acuză CCR că a căutat un pretext (lipsa avizului CSM) pentru a declara legea neconstituțională și a păstra astfel privilegiile acestei caste.
”Iar s-a făcut CCR scut în jurul privilegiaților! Magistrații rămân deasupra tuturor românilor!
Românii cer echitate, iar Curtea le oferă birocrație. O țară întreagă așteaptă echitate, iar cinci judecători au ales iar privilegiul.
S-a spus că e o problemă de procedură, dar în realitate este o problemă de voință. Când vrei să corectezi o nedreptate, cauți soluții. Când vrei să o păstrezi, cauți pretexte.
Curtea Constituțională ar trebui să fie ultimul bastion al echității, dar ieri s-a transformat într-un zid ridicat în fața dreptății, într-o instituție care confundă litera legii cu scutul personal și datoria morală cu interesul propriu.
Românii știu bine: viața lor nu se trăiește pe formă, se trăiește pe fond, acolo unde munca și cinstea ar trebui să conteze. Dar ieri li s-a spus din nou că nu sunt egali. E un semn dureros că în România nu legea îi apără pe oameni, ci oamenii trebuie să se apere din ce în ce mai des de lege”.
CCR a respins ieri ca neconstituțională legea de reformare a pensiilor nesimțite ale magistraților, pentru care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament. Curtea Constituțională a admis astfel sesizarea depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu 5 voturi la 4.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va relua procedurile: ”Reforma pensiilor magistraților rămâne un obiectiv ferm pentru Guvern, asumat de întreaga coaliție. CCR nu a respins pe fond proiectul acestei reforme, obiecția a fost exclusiv procedurală, deci Guvernul poate relua demersul, ceea ce este o necesitate” – aici subiectul pe larg.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.




Benjamin tehrani
22-10-2025, 15:00 la 15:00
Referendum pentru trădarea și GENOCID ❗