În Pitești, activitatea de administrare a impozitelor și a taxelor locale în cazul persoanelor fizice și juridice se va muta din strada Victoriei nr. 24 (camera 40 și camera 46) și din strada Victoriei nr. 7, bloc 89, scara C, parter – în imobilul Casa Cărții, situat pe bulevardul Republicii, nr. 81, bloc G1, parter (fostul spațiu expozițional).

Schimbarea va avea loc pe 23 noiembrie 2020.

Prin urmare, începând din 23 noiembrie, la Casa Cărții se vor desfășura activitățile de încasare, declarare în evidență, scoatere din evidență și eliberare de certificate de atestare fiscală și registratură.

În acest sens, în perioada 18-20 noiembrie 2020 posturile de lucru vor fi mutate în noul spațiu, iar activitățile se vor desfășura astfel:

a)activitatea de eliberare a certificatelor de atestare fiscală în cazul persoanelor fizice și juridice – de la camera 46 se va realiza la Centrul de încasări situat pe bulevardul Republicii, bloc G1, parter;

b)activitatea de declarare în evidență în cazul persoanelor juridice – de la camera 46 se va realiza la Centrul de încasări situat pe strada Victoriei nr. 7, bloc 89, sc. C, parter;

c)activitatea de registratură pentru Direcția Impozite și Taxe Locale – de la camera 40 se va realiza la Centrul de încasări situat pe strada Victoriei nr. 7, bloc 89, sc. C, parter. (Foto: Primăria Pitești)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *