Update, ora 21:05

Antrenorul principal al lui CS Mioveni, Alexandru Pelici, a declarat pentru Digi Sport 1 imediat după încheierea meciului: „E important că am realizat un lucru care nu a fost ușor. Am venit de unde am venit și nu ne dădea nimeni nicio șansă nici măcar la play-off. Iată-ne astăzi, suntem în Liga 1! Meritul, în cea mai mare măsură, este al lor (n.r. – al jucătorilor), niște băieți extraordinari! Îi felicit din tot sufletul și nu pot decât să mă bucur că am avut plăcerea să lucrez cu asemenea jucători!

(…) Le mulțumesc celor care apreciază ceea ce am făcut. Din asta trăiesc, din asta trăiește familia mea. Încercăm să facem treabă peste tot unde mergem. Uneori reușim, alteori nu. Important e că astăzi e bucurie.

(…) Nu e un moment ușor, e un moment destul de dificil, pentru că am obținut această promovare împotriva unei echipe care, până nu demult, era sufletul meu. Dar asta este istorie… Un ultim gând în această seară se îndreaptă către suporterii Sibiului, acei oameni minunați, cărora le mulțumesc pentru toate momentele frumoase pe care le-am trăit alături de ei. (…) Sper să reușească să treacă peste și Sibiul să meargă înainte în fotbal.

Le mulțumesc suporterilor noștri care au fost astăzi alături de noi și, încă o dată, le mulțumesc colaboratorilor mei, jucătorilor, tuturor celor care au avut încredere în noi”.

Știrea inițială, ora 20:53

Cu puțin timp în urmă s-a încheiat returul barajului de promovare/menținere în Liga 1 dintre FC Hermannstadt și CS Mioveni. După 0-0 în tur la Mioveni, în această seară, la Mediaș, scorul a fost 2-1 pentru argeșeni. Mioveniul a promovat în Liga 1, iar FC Hermannstadt a retrogradat în Liga 2.

Primul gol al partidei a fost marcat de gazde în minutul 21. Yazalde înscrie cu un șut din careu, ușor lateral stânga, la colțul scurt. Mingea lovește bara și intră în poartă.

În minutul 71 Massaro egalează cu un șut de la 20 de metri, central. Mingea este deviată de Viera de la FC Hermannstadt, iar goalkeeperul gazdelor – prins pe picior greșit – nu mai poate face nimic: 1-1.

În minutele de prelungire (90+3), pe contraatac, Panait marchează golul victoriei pentru CS Mioveni.

Din minutul 6, gazdele au jucat în 10 oameni: Dâlbea a fost eliminat de pe teren pentru cumul de cartonașe galbene (primite pentru două faulturi). Către finalul meciului, în minutul 84, și portarul lui FC Hermannstadt a fost eliminat, primind cartonaș roșu după ce, în postură de ultim apărător, a parat cu brațele în afara careului un șut al argeșenilor.

De la trecerea la actualul sistem, CS Mioveni este prima echipă de Liga 2 care învinge o echipă din Liga 1 în barajul de promovare/menținere pe prima scenă a fotbalului românesc. CS Mioveni revine în Liga 1 după nouă ani. Argeșul va avea în sezonul următor două echipe în prima ligă: FC Argeș Pitești și CS Mioveni.

Imagini cu bucuria elevilor lui Alexandru Pelici, AICI. (Sursă foto: CS Mioveni)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *