Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță pentru acest weekend ploi însemnate cantitativ, precipitații mixte și ninsori, intensificări ale vântului și răcire a vremii.

Informare meteorologică

Interval de valabilitate: 21 noiembrie, ora 10:00 – 23 noiembrie 2025, ora 14:00. Fenomene vizate: ploi importante cantitativ, precipitații mixte și ninsori, intensificări ale vântului, răcire.

Vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării și se vor acumula cantități de apă local de 10…15 l/mp, iar îndeosebi în nordul Olteniei și în nord-vestul Munteniei, precum și în vestul Carpaților Meridionali de 20…30 l/mp și izolat de peste 60 l/mp.

Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, însă din seara zilei de sâmbătă (22 noiembrie) local în Câmpia de Vest, nordul Moldovei, precum și în estul Transilvaniei, la început vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și izolat depuneri de polei, apoi va ninge.

La munte, din noaptea de sâmbătă spre duminică, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, în special pe creste.

Local și temporar, vântul va avea intensificări pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă în regiunile sud-estice, cu rafale în general de 45…50 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali vineri vor fi rafale de 70…90 km/h.

Vremea se va răci semnificativ sâmbătă în vest, nord și nord-est, iar duminică și în restul țării.

Cod galben

Interval de valabilitate: 21 noiembrie, ora 10:00 – 22 noiembrie 2025, ora 10:00. Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ.

În zona montană a județelor Argeș, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Alba și Sibiu va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *