Astăzi, 16 ianuarie 2026, la Spitalul Județean de Urgență Pitești au fost realizate primele proceduri intervenționale cu noul angiograf de ultimă generație, un echipament medical în valoare de peste un milion de euro, destinat diagnosticării și tratării bolilor cardiovasculare.

Dr. Elvis Gabriel Boțu, șeful Laboratorului de Angiografie și Cardiologie Intervențională: ”Mă bucur să vă anunț că am reluat activitatea la Angiograful din Pitești. Astăzi am efectuat primele coronarografii (…)

Tot de astăzi repornim și activitatea în cadrul programului STEMI – programul național pentru infarct miocardic acut. Asta înseamnă că toți pacienții cu infarct acut vor fi tratați aici, în laboratorul nostru.

(…) Ne dorim să putem ajuta cât mai mulți pacienți cu acest aparat nou, cu imagini mult îmbunătățite, un echipament de ultimă generație, esențial pentru tratamentul afecțiunilor coronariene”.

Amintim că Spitalul Județean de Urgență Pitești are un nou angiograf de ultimă generație, care a costat peste un milion de euro. Investiția a fost realizată cu finanțare de la Ministerul Sănătății și cofinanțare din bugetul Consiliului Județean Argeș, iar amenajarea spațiului aferent s-a făcut cu bani din bugetul spitalului și din donații – aici amănunte.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *