Medicul ORL Andrei Găitan a decis să plece de la Spitalul Județean de Urgență din Pitești. Într-o postare făcută în această dimineață pe pagina sa de socializare, doctorul își explică decizia.
„Chiar am încercat… Săptămâna aceasta am încercat, de două ori, să discut cu cei din conducerea spitalului despre cele întâmplate. În prostia mea, chiar am crezut că vom putea avea un dialog sincer, că interesează pe cineva de ce? sau cum? Dar am înțeles că asemenea lucruri se întâmplă doar în povești.
Am fost întâmpinat cu o atitudine zeflemitoare de către un domn cu un zâmbet sfidător și batjocoritor, a cărui retorică și comportament au fost aidoma unui stăpân de sclavi.
În minutele petrecute acolo am înțeles exact, dar exact, fiecare like și fiecare share pe care postarea mea le-a primit.
Dragilor, oamenii sunt sătui de exact această bătaie de joc, de atitudinea aceasta comunistă. Din cauza asta se revoltă, din cauza asta țipă.
Picioarele scaunelor acelea pe care voi stați sunt clădite cu asistente, cu infirmiere, cu doctori și cu ore și ore de muncă. Pentru asta, fiecare salariat merită respect și merită să fie ascultat și înțeles. Nimeni nu merită mizeria voastră.
De când am avut nemărginitul tupeu de a scrie și de a mă revolta, pe secție a apărut o proaspătă condică de prezență, unde sunt notat la minut. Primesc telefoane de intimidare și tot felul de zvonuri în legătură cu ce mă așteaptă îmi ajung la urechi.
Nu am muncit 5 ani în acest spital, aducând bani și operând, ca să merit așa ceva. Voi reacționa cum pot și îmi voi căuta de muncă altundeva. Nu mă ține nimic legat de Spitalul din Pitești. Nu am aici familie, cățel, purcel și nici vreun apartament, cum probabil ați auzit. Voi căuta un loc unde e mai importantă medicina, unde sunt mai importanți pacienții și cazurile tratate decât secundarul din condică. Voi căuta un loc cu oameni care își doresc să opereze lucruri frumoase și interesante și cu manageri și directori medicali interesați de sprijinirea oamenilor dornici de muncă”, argumentează medicul Andrei Găitan pe pagina lui de socializare.
Amintim că medicul Andrei Găitan s-a revoltat în urmă cu o săptămână împotriva conducerii Spitalului Județean de Urgență din Pitești. Doctorul, originar din București, a acuzat conducerea că nu îi alocă un apartament de serviciu, fiind nevoit să facă zilnic naveta. Potrivit acestuia, apartamentele de serviciu sunt repartizate pe „pile” (aici subiectul pe larg). Reacția de atunci a conducerii Spitalului, AICI.