Azi noapte, zeci de polițiști, „mascați” și jandarmi au desfășurat o acțiune într-un club din Budeasa, pentru prevenirea și combaterea consumului și deținerii de droguri.
Aproape 60 de polițiști de la structurile de ordine publică, investigații criminale, rutieră și combaterea criminalității organizate, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale („mascații”) și 12 jandarmi argeșeni au acționat în incinta și în zona adiacentă clubului.
Au fost legitimate 130 de persoane. În urma perchezițiilor corporale, doi indivizi au fost prinși având asupra lor substanțe cristaline, de culoare albă, posibil cu efect psihoactiv (aproximativ un gram la fiecare). Cei doi au fost duși la Poliție pentru audieri, urmând să fie efectuate procedurile legale obișnuite în astfel de cazuri. Substanțele susceptibile a fi droguri au fost ridicate, pentru continuarea cercetărilor.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Brigăzii Operațiuni Speciale Pitești.