Lucrețiu Tudor (PSD) a preluat în această dimineață funcția de city manager al municipiului Pitești. Tudor a fost numit în funcție de primarul PSD Cristian Gentea.
„De astăzi îl desemnez (n.r. – pe Lucrețiu Tudor), conform legislației și deciziei anunțate, în misiunea importantă a administrării publice pentru unul dintre cele mai puternice orașe ale României, care va redeveni și unul dintre cele mai frumoase orașe din țară.
Lucrețiu Tudor are 39 de ani, este piteștean get-beget, a absolvit trei universități, cu specialități în științe economice, finanțe-bănci, drept și științe sociale.
Are o experiență profesională și de management excepțională. Fost consilier al Asociației Oamenilor de Afaceri Argeș, specialist al Direcției de Dezvoltare Regională și Relații de Colaborare și al Agenției de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare ale județului Argeș din cadrul Consiliului Județean, comisar al Gărzii Financiare, inspector antifraudă, manager și reformator al Finanțelor Publice Argeș, se bucură de încrederea și respectul mediului privat, administrativ și al presei”, declară primarul Piteștiului.
Pentru a putea ocupa acest post, Lucrețiu Tudor a demisionat din Consiliul Local.
Funcția de city manager al Piteștiului a fost înființată în luna octombrie a acestui an, prin hotărâre a Consiliului Local.
Potrivit Codului Administrativ, city managerul unei localități este numit de primar. Acesta își va desfășura activitatea în baza unui contract de management încheiat cu primarul, pe durată determinată. În baza contractului de management, administratorul public poate îndeplini atribuții de coordonare a unor compartimente ale aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local. Primarul poate delega către city manager, în condițiile legii, calitatea de ordonator principal de credite. Persoanele care pot ocupa funcția de administrator public, de regulă, trebuie să fi absolvit studii superioare economice, administrative, tehnice sau juridice.