Leoni Wiring Systems Piteşti SRL este iar în căutarea de muncitori necalificați pentru asamblarea și montarea pieselor la fabrica sa din Bascov.
Potrivit celor mai recente date oficiale de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Argeș, actuala ofertă a societății Leoni Wiring Systems Piteşti SRL este pentru 50 de posturi vacante.
Pentru angajare, firma cere experiență puțină în domeniu (de cel mult trei ani), iar în privința studiilor solicită doar „școală generală”.
Valabilitatea noului anunț de angajare transmis de producătorul de cabluri pentru industria auto este 30 noiembrie 2023.
Parte a grupului german Leoni, societatea Leoni Wiring Systems Piteşti SRL a lansat de la începutul acestui an și alte oferte de angajare, care nu s-au bucurat de prea mult succes.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.