Angajatorii din Argeș sunt atenționați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) asupra faptului că au obligația să ia anumite măsuri în condițiile codului roșu de caniculă și umiditate ridicată.
Potrivit șefei ITM Argeș, Anița-Maria Neacșu (foto), în perioadele cu temperaturi ridicate extreme, de peste 37 de grade, sau cu temperaturi care corelate cu condiţii de umiditate mare pot fi echivalate cu acest nivel, angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale:
A.Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă
a)reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;
b)asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
c)alternarea efortului dinamic cu cel static (pauze frecvente, în locuri umbrite și răcoroase).
B.Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor
a)asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;
b)asigurarea echipamentului individual de protecţie (pălării de soare, haine ușoare și largi etc.);
c)asigurarea de duşuri.
Angajatorii care nu pot asigura aceste condiții, dacă temperaturile extreme se menţin timp de cel puţin două zile consecutiv, vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, următoarele măsuri:
a)reducerea duratei zilei de lucru;
b)eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11:00 şi după ora 17:00;
c)întreruperea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă.
ITM Argeș atenționează că angajatorii care nu asigură aceste măsuri riscă amenzi de la 1.500 la 2.500 de lei. „Vom intensifica controalele în această perioadă, pentru a verifica respectarea măsurilor”, anunță Anița-Maria Neacșu.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.