În contextul negocierilor politice pentru formarea noului guvern, USR cere partidelor PSD și PNL, care s-au aflat la guvernare în ultimii ani, cifrele reale legate de execuția bugetară din acest moment, înainte de a negocia și a face bugetul pentru anul 2025.

USR solicită și datele exacte cu privire la discuțiile pe care Guvernul României le-a purtat la nivelul Comisiei Europene pentru reducerea deficitului bugetar.

”Am intrat la aceste negocieri pentru că e un moment greu pentru România. 2025 va fi un an dificil, dar pentru a lua măsurile corecte este vital să știm cum stăm. Avem nevoie de cifrele execuției bugetare, este momentul transparenței și sincerității. PSD și PNL trebuie să ne dea aceste cifre ca să știm unde suntem și să știm ce avem de făcut, nu putem stabili exact ce reforme aplicăm dacă nu știm pe ce surse financiare ne bazăm”, declară Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR, parlamentar de Argeș.

Solicitarea USR vine în contextul în care în aceste zile se poartă negocieri pentru un guvern format din partidele pro-europene.

”O construcție solidă, care să ia măsurile corecte pentru România, se bazează pe transparență totală.

USR își dorește în primul rând reducerea cheltuielilor publice în bugetul pentru 2025, astfel încât să nu existe creșteri de taxe pentru cetățeni și companii.

USR, așa cum a spus în repetate rânduri, insistă pentru accelerarea reformelor prevăzute în PNRR. Reformele respective înseamnă în acest moment 11,93 de miliarde de euro, o sumă de bani pe care Guvernul României, în condițiile reducerii unui deficit estimat de 6,1% conform planului fiscal pentru 2025, nu o poate rata nici măcar parțial”, argumentează USR.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *