Parlamentarul de Argeș Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR, a depus astăzi o solicitare oficială către Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, cerând clarificări și transparență cu privire la lista imobilelor deținute de RA-APPS și a persoanelor care beneficiază de locuințe de serviciu și de protocol.

„Klaus Iohannis se pregătește să își încheie mandatul și să beneficieze de o astfel de locuință. Este inacceptabil ca în România anului 2024 RA-APPS să investească în secret milioane de euro din bani publici într-o reședință de lux, fără licitații și fără transparență, în timp ce spitalele se prăbușesc, școlile încă sunt subfinanțate, iar românii abia se descurcă după valul de scumpiri care nu se mai oprește”, argumentează Ionuț Moșteanu.

În solicitarea sa, deputatul USR de Argeș a cerut următoarele:

-lista completă a imobilelor deținute de RA-APPS și situația persoanelor care le ocupă (detalii despre toate locuințele de serviciu și de protocol, pentru a clarifica cine beneficiază de aceste facilități și în ce condiții);

-identificarea persoanelor care nu mai sunt îndreptățite să ocupe locuințe de serviciu.

„Este timpul să aflăm pentru ce persoane sunt aceste investiții în lux ale RA-APPS. Vom continua să cerem clarificări și să luptăm pentru ca banii publici să fie folosiți pentru toți românii, nu doar pentru niște privilegiați”, afirmă Ionuț Moșteanu.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *