USR a depus astăzi o solicitare la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) pentru a putea vedea contractual în baza căruia se fac lucrări de renovare de milioane de euro la vila din Aviatorilor 86. Solicitarea a fost depusă la sediul RA-APPS de Ionuț Moșteanu, vicepreședinte USR și deputat de Argeș. Precizăm că deputații au acces la informațiile clasificate ca secret de stat, respectiv secret de serviciu, în baza legii.

Este foarte greu de înțeles de ce un contract de renovare a unui imobil civil – repet, civil – a fost secretizat printr-o hotărâre de guvern semnată de Nicolae Ciucă.

Și eu, și toți cetățenii României vrem să aflăm ce se întâmplă cu acest imobil, pentru cine este pregătit. Vreau să văd contractul, în calitate de reprezentant al poporului și în baza legislației în vigoare, să înțelegem rațiunile pentru care a fost secretizat și s-a decis investirea acestei sume fabuloase.

Din punctul meu de vedere, sunt informații de interes public, pentru că sunt bani publici, nu a venit nimeni cu ei de-acasă. Am convingerea că nu ține nimic de securitatea României, ci este vorba doar de un proiect pregătit pentru pensia lui Klaus Iohannis”, a declarat Ionuț Moșteanu.

RA-APPS funcționează sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului și, potrivit celor mai recente informații, Nicolae Ciucă, în calitate de premier la vremea respectivă, este cel care a secretizat documentele legate de amenajarea reședinței unifamiliale de 1.200 de mp de pe bulevardul Aviatorilor, nr. 86, din București.

În solicitarea de acces depusă la RA-APPS, deputatul USR de Argeș Ionuț Moșteanu face referire la contractul de 9 milioane de euro clasificat ca secret de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), dar și la „orice alte documente asociate” acestuia, cum ar fi Hotărârea de Guvern nr. 999 din 10 august 2022, semnată de premierul de atunci Nicolae Ciucă, document care, de asemenea, nu a fost făcut public, fiind secretizat.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *