Rata de promovare (înainte de contestații) în județul Argeș la Bacalaureat este de 73,45%, a anunțat cu puțin timp în urmă Inspectoratul Școlar.
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
-5 elevi au obținut nota 10 la proba de limba și literatura română;
-147 de elevi au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului;
-207 elevi au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Reamintim că în Argeș nu a fost obținută nicio medie de 10. Cea mai mare medie, 9,96, este a unui absolvent al Colegiului Național „Alexandru Odobescu” din Pitești, specializarea Matematică-Informatică (aici subiectul pe larg).
Potrivit Inspectoratului Școlar Argeș, contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 27 iunie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor (finale) vor fi anunțate vineri, 1 iulie. (Foto: Dumitru Tudosoiu, inspectorul școlar general al județului Argeș)