Aseară târziu, în jurul orei 22:40, pompierii de la Detașamentul Bradu au fost solicitați să intervină în comuna Oarja pentru extragerea dintr-un puț a unui bărbat.
La fața locului s-au deplasat trei echipaje cu o autospecială de intervenție, o autospecială de descarcerare grea și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Un pompier a coborât, asigurat, în fântâna adâncă de aproximativ 20 de metri și l-a scos la suprafață pe bărbat. Din păcate, nu prezenta semne vitale. Paramedicii SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș i-au făcut manevrele de resuscitare, dar acestea nu au dat rezultat. A fost declarat decesul bărbatului. Victima avea 52 de ani.
Autoritățile vor stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul. (Foto: descriptiv)