Trei incendii s-au produs în ultimele ore, azi-noapte și în această dimineață, în județul Argeș.

Primul dintre ele a izbucnit în jurul orei 03:30 la o clădire din orașul Ștefănești, zona blocuri.

Forțele de intervenție ajunse de urgență la locul solicitării au constatat că incendiul se manifesta la etajul 1 al clădirii, pe o suprafață de aproximativ 25 de mp, cu degajare mare de fum.

Pompierii au evacuat de la etajul doi al construcției o victimă, care prezenta intoxicație cu monoxid de carbon. Este vorba despre un bărbat care, în urma acordării primului ajutor calificat, nu a necesitat transportul la spital.

Un al doilea incendiu, izbucnit în jurul orei 05:30, a afectat o casă bătrânească din comuna Moșoaia, pe o suprafață de circa 100 de mp. Nu au fost victime.

”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului: cablu electric defect sau neizolat corespunzător”, potrivit ISU Argeș.

Al treilea incendiu s-a produs la ora 08:00 la coperișul unei case din comuna Cicănești, satul Urechești.

Au fost afectate acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 de mp și tavanele încăperilor.

Paramedicii SMURD au monitorizat un bărbat, care a suferit un puternic atac de panică. În urma acordării primului ajutor calificat, victima a refuzat transportul la spital.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *