O alertă de precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului a fost emisă cu puțin timp în urmă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Interval de valabilitate: 10 ianuarie, ora 10:00 – 12 ianuarie, ora 10:00.
Potrivit informării, în Oltenia și sudul Banatului vor fi precipitații moderate cantitativ (15…25 l/mp), la început predominant sub formă de ploaie, iar din noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie) treptat acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă.
În grupele vestice ale Carpaților Meridionali și în Munții Banatului va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent.
Precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala local și în restul teritoriului, îndeosebi în noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie) și pe parcursul zilei de marți (11 ianuarie).
Pe arii restrânse se va forma polei.
Vântul va prezenta intensificări în est și sud și pe arii mai restrânse în zona montană și în extremitatea de vest, trecător viscolind ninsoarea.
Notă: în intervalul 11-14 ianuarie, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopților și al dimineților în vestul, nordul și centrul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest (aici subiectul pe larg). (Foto: Arhivă – descriptiv)