Lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, au organizat și desfășurat ieri, 26 septembrie 2022, o acțiune de prindere în flagrant a unui funcționar public dintr-o instituție din Argeș.
Flagrantul a avut loc imediat după ce acesta i-a remis bunuri în valoare de peste 600 de lei, cu titlu de mită, unui angajat al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș. Funcționarul a dat mită pentru ca firma soției sale, găsită cu nereguli, să nu fie amendată și să nu-i fie ridicat un aparat de cafea.
„Angajatul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș a efectuat un control la un aparat de cafea deținut de o societate comercială, unde a constatat mai multe deficiențe și, ca urmare, i-a înmânat o invitație reprezentantei societății comerciale pentru a se prezenta la sediul instituției publice, precizându-i că aparatul va fi ridicat.
Ulterior, angajatul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș a fost contactat de soțul reprezentatei societății comerciale, în repetate rânduri, care i-a solicitat să aplice un avertisment, fără măsura complementară de retragere a aparatelor, și să se întâlnească, lăsând să se înțeleagă că o să-i dea diferite foloase, nespecificate, pentru ajutorul oferit.
La data de 26.09.2022, angajatul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș a formulat denunț la sediul Serviciului Județean Anticorupție Argeș, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită”, precizează Serviciul Județean Anticorupție Argeș.
Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar față de funcționar pentru o perioadă de 60 de zile.
Pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au beneficiat de sprijinul Brigăzii Operațiuni Speciale Pitești.
Potrivit unor surse, funcționarul public prins în flagrant dând mită ar lucra la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș. (Foto: descriptiv. Sursa: știrileprotv.ro)