Începând de luni, 10 noiembrie 2025, și argeșenii pot investi în titluri de stat Tezaur (o nouă ediție), cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,70%, 7,15% și, respectiv, 7,60%.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș informează că titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:

-între 10 noiembrie și 3 decembrie 2025 prin platforma Ghișeul.ro;

-între 10 noiembrie și 4 decembrie 2025 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în Spațiul Privat Virtual;

-între 10 noiembrie și 5 decembrie 2025 de la unitățile Trezoreriei Statului;

-între 10 noiembrie și 4 decembrie 2025 în mediul urban și între 10 noiembrie și 3 decembrie 2025 în mediul rural de la oficiile poștale.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Titlurile de stat emise sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile sunt neimpozabile.

”Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent ca urmare a emisiunii de titluri de stat vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice”, precizează Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *