FC Argeș a pierdut fără drept de apel partida din această seară cu Universitatea Craiova, disputată pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești și încheiată cu puțin timp în urmă. Meciul, care a contat pentru etapa a șasea a play-off-ului Ligii 1 de fotbal, a fost câștigat de oaspeți cu 4-0.
Golurile au fost înscrise de Crețu (dublă, în minutele 22 și 62), Markovic (în minutul 55) și Ivan (în minutul 70).
Elevii lui Andrei Prepeliță au avut o evoluție foarte slabă, rușinoasă pentru o echipă de Liga 1.
Bilanțul de până acum din play-off al piteștenilor: 5 înfrângeri și o singură victorie, golaveraj 3-14 (-11). După eșecul din această seară, FC Argeș rămâne pe ultimul loc în play-off, cu 27 de puncte.
În următoarea etapă, pe 2 mai, de la ora 20:30, FC Argeș va juca în deplasare cu FCSB.