O persoană din Pitești a fost păcălită de doi bucureșteni, care i-au sunat la ușă sub pretextul că sunt angajați ai unui furnizor de energie electrică și că fac verificări la instalațiile specifice. I-a primit în locuință, iar falșii salariați „Electrica”, ambii de 32 de ani, profitând de neatenția proprietarului, i-au furat acestuia din casă 4.500 de lei.
Furtul a avut loc pe 30 martie. La plângerea persoanei păgubite, polițiștii și procurorii au demarat o anchetă.
În baza informațiilor primite de la Biroul Operațiuni Speciale București, anchetatorii piteșteni i-au identificat și prins în flagrant pe cei doi. Ieri, 11 mai, indivizii au fost reținuți imediat după ce au furat 1.500 de lei, prin același mod de operare, dintr-o locuință din Capitală.
Au fost duși la Secția 4 Poliție din Pitești și audiați. După administrarea probatoriului, indivizii au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Dosarul penal deschis pentru furt este instrumentat de polițiștii de investigații criminale de la Secția 4 Poliție din Pitești, sub coordonarea și supravegherea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.
Recent, Distribuție Oltenia le atrăgea atenția clienților săi să nu devină victime ale unor astfel de furturi (aici amănunte). (Foto: descriptiv)