Un nou spital privat va fi construit în Pitești, pe strada Depozitelor. Este vorba despre un Spital de Recuperare Medicală al Natisan. Clădirea viitorului spital ar urma să aibă patru etaje.
Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) a municipalității piteștene are pe ordinea de zi a ședinței sale din 25 noiembrie 2024 un proiect cu privire la construirea acestui spital Natisan: ”Studiu de oportunitate: intravilan Depozitelor, C.F. nr. 80277 și 102771, inițiator Natisan Medicină Generală S.R.L. – elaborare PUZ pentru „Schimbare de zonă funcțională și reglementare urbanistică în vederea construirii Spital de Recuperare Medicală pe terenurile în suprafață de 1.260 de mp și 3.993 de mp. Studiul a fost înaintat prin adresa nr. 54758/07.10.2024”.
Clădirea viitorului Spital de Recuperare Medicală Natisan ar urma să aibă un regim de înălțime subsol+parter+patru etaje.
”Obiectul proiectului constă în schimbarea zonei funcționale din (…) Zonă de unități industriale și (…) Zonă de construcții și amenajări rutiere în Servicii medicale, în vederea construirii unui spital de recuperare medicală.
(…) Regimul de înălțime propus este S+P+4E.
(…) Se asigură 46 de locuri de parcare.
Cele două accese propuse se vor realiza din strada Depozitelor.
Vor fi prevăzute spații verzi și plantate pe minimum20% din suprafața totală a terenului reglementat”, se mai arată în proiectul pentru care Natisan cere avizul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism. (Foto: doar cu caracter ilustrativ)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.