USR cere anchetă parlamentară, acuzând că ministrul Educației a făcut presiuni pentru ca subiectele pentru Bacalaureat să fie cât mai ușoare, astfel încât rata de promovare să fie cât mai ridicată, pentru a nu afecta imaginea ministerului și a Guvernului în plin an electoral. „Marcel Ciolacu ar putea clarifica în maximum o zi dacă ministrul Educației a abuzat de funcție pe tema subiectelor de la BAC. Dar nu-și bate capul cu Educația. E drept, școala nu l-a încurcat niciodată”, afirmă președinta USR, Elena Lasconi.

„Dacă vrei să iei BAC-ul, dă examen în an electoral! Asta pare să fie rețeta descoperită de responsabilii actuali din Educație. După un rezultat-dezastru la Evaluarea Națională, în aceeași țară, în același sistem, apare o minune: 76,4% rata de promovare înainte de contestații.

Colegii mei din Parlament au depus solicitare pentru o comisie de anchetă privind intervenția ministrului Deca în subiectele de la BAC. Asta după ce o anchetă serioasă de presă a dezvăluit faptul că ministrul Educației a făcut presiune pe experții care concep subiectele de examen. Scopul: subiecte ușoare, grad de dificultate mic, pentru a nu se mai întâmpla dezastrul de la simulare.

Marcel Ciolacu ar putea clarifica în maximum o zi dacă ministrul Educației a abuzat de funcție pe tema subiectelor de la BAC. Dar nu-și bate capul cu Educația. E drept, școala nu l-a încurcat niciodată.

E important să facem lumină pe acest subiect, mai ales că suntem țara în care școala ne învață să tocim sau, și mai rău, cine nu trece pe la școală ajunge mai departe în viață. Că tot vedem cazuri și prin Guvern.

Am fost jurnalist ani de zile și țin minte cum în fiecare an realizam știri despre rezultate-dezastru la BAC, despre legi de mântuială și o reformă a Educației făcută pe genunchi. Sunt mamă și înțeleg perfect ce înseamnă școala românească și examenele ei. Suntem fix în punctul în care eram și acum 10, 20 de ani.

România are nevoie de Educație, nu de politicieni care își bat joc de ea!

Indiferent de cum arată rezultatele la BAC-ul de anul acesta, știm toți că nu ne mai putem preface că Școala românească e așa cum trebuie să fie.

USR a venit cu 200 de propuneri pertinente pentru a schimba felul în care se învață în România. PSD și PNL le-au respins în Parlament. Poate nu-i târziu să găsim formula să ne întoarcem la ele.

Să fim sănătoși și deștepți! Să ne respectăm copiii, să scoatem ce e mai bun din ei la școală și nu să-i transformăm în tocilari. Să le punem în valoare calitățile din respect pentru ei, părinți și profesori. Dacă vom face asta, vom avea un viitor pentru România. Un viitor în care eu încă mai cred”, transmite Elena Lasconi, președinta USR.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *