Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ca beneficiar al finanțării, și Ministerul Transporturilor, ca organism intermediar, au convenit încheierea contractului de finanțare pentru proiectul drumului expres Pitești-Craiova, a anunțat astăzi CNAIR.

Contractul este necesar pentru obținerea banilor europeni nerambursabili cu care vor fi cofinanțate lucrările (din Fondul de Coeziune, prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020). Valoarea proiectului este de 4.933.925.482 de lei. Din această sumă, 85% va reprezenta contribuția Uniunii Europene, iar 15% – contribuția CNAIR. Documentele au fost trimise la Bruxelles, la Comisia Europeană, pentru obținerea finanțării.

Durata proiectului este de 61 de luni, între 1 decembrie 2018 și 31 decembrie 2023, „la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor”, precizează CNAIR.

Potrivit CNAIR, viitorul drum expres Pitești-Craiova va avea o lungime de 121,85 de km (cu câte două benzi de circulație pe fiecare sens de mers), 10 noduri rutiere, 75 de poduri și pasaje, 26 de intersecții la nivel divizat fără acces, 4 parcări de scurtă durată, 4 spații de servicii și 3 centre de întreținere și deszăpezire.

Lucrările au început în primăvara anului trecut. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *