Tronsoanele 3 și 4 ale drumului expres Craiova-Pitești vor fi gata înainte de termenele prevăzute în contracte, estimează ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: tronsonul 3 anul viitor, iar tronsonul 4 la începutul anului 2024.

„Pe tronsoanele 3 și 4 se lucrează foarte bine. 3 va fi dat în circulație anul viitor. La modul cum lucrează acea companie, și o știm cu toții, dacă consideră această lucrare o prioritate, pentru că au foarte multe lucrări – nu vreau să fiu înțeles greșit, se țin de termene, de toate acele proiecte pe care le-au câștigat la CNAIR – n-aș fi în halul acela de optimist ca și 4 să fie dat în folosință la sfârșit de 2023, dar început de 2024 poate fi dat. Toate acestea, înainte de termene”, declară ministrul Transporturilor.

Atât pe tronsonul 3, cât și pe tronsonul 4 lucrează aceeași asociere de firme românești: SC SA&PE CONSTRUCT SRL – SC SPEDITION UMB SRL (a celui mai puternic constructor român, Dorinel Umbrărescu) – SC TEHNOSTRADE SRL – SC CONSITRANS SRL.

Tronsonul 3 este pe traseul Slatina-Colonești (în județul Olt) și are 31,75 de km, iar tronsonul 4 este între Colonești și Pitești și are 31,82 de km.

Pentru tronsonul 4 Colonești-Pitești UMB a primit autorizația de construire pe 10 august 2022 și are termen de execuție de 24 de luni.

Traseul tronsonului 4 va fi aproape în întregime pe teritoriul județului Argeș și va începe la sud de comuna Lunca Corbului (km 89+300), va traversa comuna Albota și orașul Costești, va ocoli pe la sud comuna Bradu, după care se va racorda la autostrada A1 București-Pitești, la km 121+185 (comuna Oarja).

Spre deosebire de tronsoanele 3 și 4, pe tronsonul 1 Craiova-Robănești (județul Dolj), de 17,7 km, lucrările bat pasul pe loc. Constructorul italian Tirrena Scavi S.P.A. a fost, din nou, somat de autoritățile din România să pună osul la treabă (aici amănunte).

La această oră, se circulă doar pe tronsonul 2, pe 39,85 de km, între Robănești (Dolj) și Slatina (în județul Olt).

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *