În acest weekend, echipaje mixte de polițiști și jandarmi au făcut controale antidrog la Archangels Fest, festivalul moto-rock care se desfășoară în perioada 9-11 septembrie în zona aerodromului din Topoloveni, Argeș.
Două persoane au fost prinse având asupra lor aproximativ două grame de substanță pulverulentă, de culoare albă, susceptibilă a fi drog de mare risc.
Oamenii legii au întocmit dosar penal, iar substanța a fost confiscată pentru continuarea cercetărilor.
Potrivit legii, deținerea de droguri de risc pentru consum propriu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar dacă este vorba despre droguri de mare risc, pedeapsa crește la închisoare de la 6 luni la 3 ani.
„Consumul de alcool sau de substanțe cu efect psihoactiv reprezintă o tentație mai ales pentru tineri. Căutarea de noi senzații, tendința de a epata sau evadarea dintr-un mediu considerat ostil reprezintă posibile motivații pentru consumul unor asemenea substanțe.
Aceasta este o cale spre concluzia greșită că a lua o substanță le poate rezolva problemele. Însă o gândire responsabilă elimină repede asemenea concluzii sau motivații, fapt încurajat de polițiști în cadrul activităților cu această tematică, activități care vor continua și pe viitor”, ne transmite Departamentul de comunicare al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș. (Foto: descriptiv. Sursă: Facebook Archangels MC Romania)