Președintele USR, Dominic Fritz, salută faptul că moțiunea simplă depusă în Parlament împotriva ministrului reformist al Economiei, Radu Miruță, a picat la vot. Fritz spune că adevăratul motiv al moțiunii inițiate de AUR sunt demersurile curajoase ale ministrului Miruță, ministru care face ordine în companiile de stat și care vrea să revitalizeze industria națională de apărare.
”A fost încă un spectacol populisto-penibil al AUR, la doar câteva zile după moțiunea împotriva Dianei Buzoianu.
Nu poți demite un ministru care își face treaba. România are nevoie de reformă, nu de circ politic.
Oare tu cu ce crezi că i-a deranjat ministrul Miruță pe cei de la AUR? Cu faptul că a schimbat 21 de administratori speciali ineficienți, care țineau captive companii de stat? Sau cu faptul că a trimis plângeri penale pentru ilegalitățile descoperite de Corpul de Control? Poate cu vestea că România va găzdui una dintre cele mai avansate ”AI Factories” din Uniunea Europeană? Ori pentru că vrea să revitalizeze Uzina Mecanică Sadu și industria națională de apărare? Sau pentru că a pus bazele reluării exploatării grafitului din Gorj, cu statul român ca beneficiar al licenței?
USR nu se lasă intimidat. Vom continua să muncim pentru o Românie modernă, europeană și funcțională”, transmite președintele USR, Dominic Fritz.
Pentru moțiune au votat mai puțini senatori decât au semnat pentru depunerea acesteia.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.



