Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a comunicat cu puțin timp în urmă estimările de vreme pentru următoarele două săptămâni (6-19 noiembrie 2023.
În aceea ce privește regiunea Muntenia și județul Argeș, ANM informează: „Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă a lunii noiembrie, apoi se va răci ușor. Începând din data de 12 noiembrie se estimează o răcire mai accentuată, care va persista până la finalul perioadei.
În acest tablou meteorologic, temperaturile maxime vor avea valori medii cuprinse între 12 și 22 de grade, iar cele minime între 2 și 10 grade.
Precipitațiile își vor face apariția cu totul trecător. Regimul pluviometric se va menține deficitar, dar va exista totuși probabilitatea de extindere a precipitațiilor în zilele de 8 și 13 noiembrie”.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.