Prezentat în premieră în luna septembrie 2025, Noul Logan intră într-o nouă etapă de dezvoltare și poate fi comandat în România începând de astăzi, 19 decembrie 2025.
”Sedanul emblematic al mărcii își consolidează poziția de model de familie spațios, practic și accesibil, adaptat cerințelor actuale de confort, siguranță și eficiență.
Cu un raport preț/performanță unic pe piață, Noul Logan este disponibil în România începând de la 14.950 de euro (TVA inclus) pentru versiunea Essential, cu motorizarea TCe 100 sau Eco-G 120.
În funcție de nivelul de echipare și motorizare, prețurile ajung până la 18.550 de euro (TVA inclus) pentru versiunile Journey echipate cu motorizarea Eco-G 120 cu transmisie automată”, a informat Dacia cu puțin timp în urmă.
Prețurile Noului Logan:
Noul Logan este disponibil în trei niveluri de echipare: Essential (esențialul necesar pentru utilizarea zilnică, cu accent pe siguranță și funcționalitate); Expression (care aduce un plus de confort și tehnologie, cu echipamente multimedia moderne) și versiunea Journey (orientată spre confort și călătorii lungi, cu dotări precum aer condiționat automat, tablou de bord digital de 7” și jante din aliaj).
Gama de culori cuprinde 5 nuanțe metalizate (Schiste Grey, Cedar Green, Iron Blue, Sandstone și Amber Yellow) și două nuanțe nemetalizate (Urban Grey și Arctic White).
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.





