Un cutremur de aproape 4 grade pe scara Richter s-a produs în această dimineață, la ora 06:51, la o adâncime de 112 kilometri, în zona seismică Vrancea, în județul Buzău.
Magnitudinea a fost de 3.8 grade pe Richter, cu intensitate II în zona epicentrală, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 56 de kilometri est de Brașov, 56 de kilometri nord-vest de Buzău, 58 de kilonetri sud-est de Sfântu-Gheorghe, 62 de kilometri nord de Ploiești, 74 de kilometri vest de Focșani și 89 de kilometri nord-est de Târgoviște.