Ambii candidați înscriși pentru funcția de director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Argeș au picat lamentabil examenul. Cristian Mitrofan (care, din aprilie 2020, ocupă cu delegare postul de director general al CAS Argeș) și al doilea candidat – Marius Bălan (economist la Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Andrei” din Valea Iaşului) – nu au trecut de prima probă, eliminatorie, a concursului: proba scrisă (desfășurată în București).

În condițiile în care pragul minim pentru accederea la următoarea probă (interviul – proba finală) a fost de 70 de puncte (dintr-un maxim posibil de 100 de puncte), concurenții din Argeș au obținut doar 24,15 și, respectiv, 19,80 de puncte. Prin urmare, amândoi au fost respinși.

Teoretic, cei doi pot contesta rezultatele până pe 10 mai, ora 17:00, la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instituția care a organizat concursul.

Candidații din celelalte județe care au trecut pragul minim de 70 de puncte vor susține interviul pe 12 mai.

Cristian Mitrofan este președintele PNL Curtea de Argeș și unul dintre apropiații liderului PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu. (Sursă foto: Facebook)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *