De la începutul anului și până în prezent, Poliția Locală Pitești, prin Serviciul Siguranță Rutieră, a desfășurat mai multe controale, în special pe timpul nopții, pentru sancționarea posesorilor de autovehicule de mare tonaj care încalcă normele legale cu privire la parcarea în municipiu.

Au fost vizate mai ales autovehiculele destinate transportului de persoane cu masa maximă autorizată mai mare de 3 tone, precum și cele destinate transportului de marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 2 tone, aparținând atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.

În urma acestor controale, polițiștii locali piteșteni au emis 38 de înștiințări în vederea sancționării, iar în 25 de cazuri au aplicat sancțiuni contravenționale directe. Sancțiunile prevăzute de lege sunt următoarele:

-între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice;

-între 600 și 1.200 de lei pentru persoanele juridice.

Conform prevederilor legale, parcarea acestora este interzisă:

-în parcările publice destinate autoturismelor;

-în parcările de reședință din proximitatea imobilelor de locuit,

-pe bulevardele și străzile orașului, în zonele neamenajate special pentru asemenea vehicule.

Controalele au fost făcute în cartiere ale Piteștiului, printre care Trivale, Craiovei, Găvana, Războieni, Exercițiu, Prundu și Ceair.

”Astfel de parcări abuzive nu doar că încalcă legea, dar și afectează negativ traficul rutier, siguranța participanților la trafic și accesul altor locuitori la locurile de parcare din jurul imobilelor de locuit.

Pe această cale, Poliția Locală Pitești face un apel către toți cetățenii municipiului să manifeste responsabilitate și să respecte legislația în vigoare, contribuind astfel la menținerea unui climat urban sigur, civilizat și ordonat”, transmite Bogdan Aristănțoiu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *