Cu ocazia unor controale pe care le-au făcut recent în cartierele piteștene Prundu și Tudor Vladimirescu, polițiștii locali au găsit abateri grave de la normele legale.
Nu mai puțin de trei societăți comerciale de alimentație publică și servire a băuturilor alcoolice și non-alcoolice funcționau fără să aibă autorizație de la Primărie.
Toate cele trei unități au fost închise până la intrarea lor în legalitate. De asemenea, patronii au fost amendați cu un total de 1.200 de lei.
Pe de altă parte, un agent economic a fost sancționat contravențional pentru că a executat lucrări de modificare a fațadei imobilului fără autorizație de construire, care este obligatorie.
”Prin aceste acțiuni desfășurate în mod permanent, Poliția Locală Pitești urmărește responsabilizarea cetățenilor și a agenților economici, punând accent pe respectarea legislației în vigoare și pe siguranța consumatorilor.
Poliția Locală le reamintește tuturor antreprenorilor importanța obținerii tuturor avizelor necesare înainte de începerea activității sau a lucrărilor de construcție, pentru a evita suspendarea activității și sancțiunile drastice”, avertizează Bogdan Aristănțoiu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești. (Foto: descriptiv – cartierul Prundu)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

