Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea prin care montarea de contoare inteligente sau repartitoare pentru măsurarea consumului de energie termică este obligatorie până pe 31 decembrie 2023 în imobilele de tip condominiu.
„În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică în sistem de distribuţie orizontală este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2023 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”, se arată în lege.
De asemenea, conform aceluiași act normativ, „pentru condominiile cu distribuţie verticală a agentului termic în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punct de vedere al costurilor, este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, respectiv a repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit, în condiţiile în care există realizat la nivel de condominiu un sistem de echilibrare hidraulică a instalaţiei de încălzire”.
„Această lege practic prorogă de la 31 decembrie 2022 până la 31 decembrie 2023 termenul până la care exista obligația de montare a sistemelor de măsurare individuală: contoare individuale sau repartitoare, acolo unde nu este fezabil să montezi contor.
Practic, până la 31 decembrie trebuie să ne montăm ori contoare, ori repartitoare. Ceea ce aici nu apare, dar apare în penultima modificare a legii, este obligația autorității publice locale de a face un regulament în care să se specifice cum stabilești dacă este fezabil să montezi contor sau repartitor”, precizează pentru HotNews.ro președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari Habitat, Mihai Mereuță.
Legea prevede amenzi între 500 și 1.000 de lei pentru cei care nu își montează contoare sau repartitoare până pe 31 decembrie 2023.
Potrivit Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul „pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficiența energetică (PL-x 684/31.10.2022)”.